Râdeam cu Yohnuţa la sfârşitul anului trecut că, la cât de căutată era cartea lui Petru Popescu, Supleantul, vom ajunge s-o vindem la kilogram (Aveţi Supleantul??? Două kilograme, vă rog!!). Bun, râdeam noi, râdeam, dar eu chiar mi-am cumpărat cărţi la kilogram! Mai exact, 735 gr. de cărţi, adică două cărţi (Shantaram si nuvele de E.a.Poe), de la acel second hand care vinde si carti, din spatele Halei Centrale.
Cărţi la kg.
Nu credeam s-ajung vreodată să-mi cumpăr cărţi cu atâta lipsă de respect din partea celor care le vând, dar, nebănuite sunt căile vieţii… Cine ştie, în curând poate voi cumpăra o caserolă cu veselie trasă în vid, trei legături de vorbe bune sau doua borcane de somn. Şi dacă sunt chiar foarte norocoasă, cu siguranţă prind fericirea la promoţie şi deja mă văd împingând cu spor un cărucior plin cu fericire (să vă dau şi vouă, căci e cu stoc limitat).
În rest, numai bine: Lăscărică a înţeles că nu i-ar sta bine împăiat, aşa că avem o convieţuire paşnică şi fără stricăciuni, eu mai am puţin şi termin seria House MD (pentru care trebuie musai şi neapărat să-i fac cinste lui Sebi cu o bere (pe balcon încă mai zac peturile alea de bere)), după care mă apuc de Mash (cu bunăvoinţa lui Guşterică ;)), mai şi citesc între timp (Insuportabila uşurătate a fiinţei de Kundera trebuie bifată, în caz că v-a scăpat), mă mai şi joc (momentan ma joc pe un carton cu niste culori: un Starry Night, foto când termin, evident), aşadar, bine în mare. În mic, discutabil 😉
The Friend 44 