Nu, nu căldură sufletească. Vreau căldură fizic!

E un ger în prăvălie, de-mi vin să fac dese drumuri afară pentru a mă amăgi că e mai cald înăuntru. Ca o filosofie de viaţă veşnic propovăduită: uită-te în jur, să vezi că se poate şi mai rău, moment în care îţi vei da seama că nu îţi merge chiar atât de rău. Ba chiar o duci bine, dacă e să-şi dea unii cu părerea…

Aşadar, o duc bine! Ba nu, foarte bine! Am de toate: am un loc de muncă (încă ), am iniţiativă, am prieteni (pe care nu am mai avut timp să-i văd în ultima lună şi care nici nu ştiu dacă-şi mai amintesc de mine, dar importantă este iluzia mea că încă-i mai am). Am atenţie şi afecţiune, am vecini mişto, am bocanci călduroşi, am bonuri cadou, am frustrări, am refulări, am izbucniri de revoltă… Am! Am de toate!

Gata, m-am întors pe hartă, s-a mai eliberat viaţa mea, ajung acasă la ore mai normale şi parcă aş îndrăzni să sper la o viaţă personală. Cine ştie ce surpriză îmi pregăteşte Moş Crăciun . Deşi deja am primit o groază de cadouri şi n-am avut timp nici să mă gândesc la ce cadouri voi face eu . Parcă sunt picată de pe lună…

Deşi spre lună mai zbor din când în când….

Pentru ca se anunta vizite oficiale, pentru ca iar stam la pravalie pana vin prietenii sa ne scoata cu forta, pentru ca uneori imi vine sa-mi trag un glont in cap, de-aia sunt din nou cazuta de pe harta. Am de scris niste articole, am de dezbatut niste probleme de moralitate (nu, nu m-a lovit moralitatea, stati linistiti), dar toate la timpul lor. Momentan, niste imagini cu micile mele opere de arta . Mare pacat ca nu le pot poza cum lumineaza ele frumos, pe intuneric (sunt ornate si cu pasta fosforescenta, evident!). Dar oricum, sa recunoastem ca mi-au iesit fain tare

Dupa o dispariţie prelungită de pe harta realităţii, probabil că vă era puţin dor să vedeţi ce-am mai făcut, ce-am mai păţit sau ce-am mai văzut. Dacă nu, oricum nu contează: am chef să scriu .

Aşadar, să începem cu începutul: am fost la Bucureşti! Am stat vreo zece zile, un adevărat sejur am putea spune şi nu am fi cu nimic înafara adevărului. Ce să mai, m-am întâlnit cu foşti colegi, am stat la taclale, am depănat amintiri, am constatat că nu ne-am schimbat aproape deloc, dar că nimic nu mai e la fel, că ne-am maturizat doar dacă vrem s-o arătăm, că ne-am schimbat cât de cât sistemul de valori şi că ne jucăm puţin mai des de-a oamenii mari.  E ciudat să priveşti amintirile în faţă şi să-ţi dai seama că unele lucruri chiar nu se mai pot întoarce, că unele clipe rămân doar suspendate în memorie, singura dovadă palpabilă că au existat fiind prieteniile ce ne leagă în continuare de chipuri dragi. Şi aici am încheiat cu partea melancolică.

Am vizitat capitala, m-am rătăcit, mi-am luat hartă, am învăţat mijloace de transport şi străzi, locuri şi localuri, dar evident că mi-au mai rămas de vizitat. Apropos de hartă, să vedeţi cum funcţionează universul: mă opresc la un chioşc şi întreb dacă au hartă. Nu specific oraşul, gândindu-mă că este subînţeles. Dar, surpriză, vânzătoarea mă întreabă: a Bucureştiului? nuuuu, îmi pare rău, nu mai avem decât a Iaşului… :D:D Am început să râdem (eram cu Ankappa, evident) şi am căutat în continuare harta capitalei.

La Târg, motivul oficial pentru care m-am deplasat eu în capitală, a fost minunat! Mi-am luat autograf de la Oana Pellea, o fiinţă atât de caldă, cu o privire atât de blândă, încât m-am încărcat cu energie cât pentru două mii de ani de-acum încolo. Mi-a adus aminte de Oana Lazăr, un minunat om de televiziune (TVR Iaşi), a cărei voce şi prezenţă mă linişteşte şi-mi dă sentimentul acela ciudat de siguranţă, de… acasă.  Tot din seria autografe, am bifat: Radu Paraschivescu (o apariţie savuroasă), Neagu Djuvara (nu mi-am luat singură autograful deoarece eram ocupată, dar tot am vorbit cu el) şi Gabriel Liiceanu (nu pentru mine). Am stat de vorbă şi cu Andrei Pleşu, i-am povestit ce se mai întâmplă pe la noi (cu siguranţă îl vom avea anul viitor în Iaşi) şi am făcut poză cu el . Ca să nu mai spun că am văzut şi o groază de oameni politici şi mondeni, de care mă puteam lipsi cu mare drag!

Din seria locurilor vizitate, în Herăstrău m-am simţit ca la bâlci (miros de mâncare peste tot, porumb fiert, papagali cu bileţele etc.), dar cea mai mare bălăcăreală a fost vizita la grădina zoologică (la mall adică!!!). Şi ca în orice vizită la grădina zoologică, am observat comportamentul speciilor care-şi duc veacul pe-acolo, astfel încât am luat parte vizual şi în direct la un ritual de împerechere dintre două exemplare de sex opus: o bătaie adică, dar într-un final au plecat îmbrăţişaţi şi uitându-se drăgăstoşi unul în ochii celuilalt (Hai mă Sile că tot mă iubeşti! se vede, mă! se simte! păi de când nu m-ai mai bătut tu aşa… credeam că ţi-ai găsit pe alta, zău!).

Cel mai mult mi-a plăcut în Music Club: muzică live, zbânţuială cât cuprinde! În rest, per ansamblu, am cunoscut oameni noi, mi-am făcut prieteni noi, m-am îndrăgostit de Bucureşti şi cred că de data asta chiar fac mişcarea şi decizia de schimbare. Acolo totul e dinamic, totul se mişcă şi numai dacă ai tu chef stai şi te plictiseşti!

Şi, după un asemenea sejur, din care m-am întors muuult mai obosită decât am plecat, dar cu perspective noi şi plină de viaţă, acasă m-am apucat de vechea mea pasiune colorată. Am făcut nişte felicitări absolut superbe (ştiu, ştiu că ştiţi şi voi: m-am născut deşteaptă şi frumoasă… modestia am dobândit-o în timp ) şi după ce termin de adunat prin cameră, le fotografiez şi le agăţ pe blog, să le vedeţi şi voi .

Dar înainte de a fugi la treabă, un ultim detaliu: mă mut cu Vecinu’ în cameră . Nu, nu de tot, doar pentru vreo săptămână, până se mută frăţiorul şi îşi ia Guşteru’ (noul coleg de apartament) camera în primire. Guşter care, între timp, va avea privilegiul de a folosi camera mea (el încă nu ştie, dar asta înseamnă că-mi va fi dator pentru veşnicie! muahahahahaaaa).

De-acum gata! vă mai spun doar un LA MULŢI ANI lălăit celor care se sărbă(u)toresc astăzi şi vă pup! aşa, pe toţi, că mi-aţi lipsit .

Cu drag, the friend… 44

Mai ţineţi minte povestea lui badea Cârţan, cum a plecat el calare la Roma să vază cu ochii lui Columna lui Traian? Ei bine, acum a venit rândul meu: plec! Nu, nu plec la Roma! Avem şi noi capitala noastră, la ce să bat atâta drum până în capitala altora? Deşi n-ar strica… dar n-am sediu de prăvălie acolo, aşa că mă limitez deocamdată la plaiuri carpato-danubiano-pontice.

Mă duc să văz şi eu cu ochii mei locuri care cică se văd de pe lună, prieteni pe care nu i-am mai văzut de aşa mulţi ani încât nu-mi sunt suficiente degetele de la o mână să-i număr, oameni dragi şi multe multe cărţi. Aaa… am uitat să precizez că plec în delegaţie? Se mai întâmplă Nu, nu e concediu, dar am să lipsesc o vreme.

Între timp am început să fiu foarte creativă şi m-am tot jucat cu nişte culori, cu nişte vase din sticlă, cu nişte pastă ceramică, numai bine cât să mă bag forţat la somn la ore foarte târzii, şi asta doar pentru că a doua zi prăvălia mă aştepta cu drag. Când mă întorc agăţ şi nişte poze, să mă laud .

Aşadar, vă las cu bine şi am să revin cu relatări la cald, din mijlocul evenimentelor.

]]> http://thefriend44.wordpress.com/2009/11/21/plec-plec-dar-ma-intorc/feed/ 8 the friend http://thefriend44.wordpress.com/2009/11/17/soare-si-clementine/ http://thefriend44.wordpress.com/2009/11/17/soare-si-clementine/#comments Tue, 17 Nov 2009 11:09:34 +0000 the friend http://thefriend44.wordpress.com/?p=771 ]]>

Au apărut clementinele! Fericire cât cuprinde: sunt cele mai user-friendly citrice, cum să nu le iubeşti?

În drum spre prăvălie, muzică de Crăciun la radioul microbuzului. O carte mi se agită în faţa ochilor, iar şoseaua nu-i ajută deloc să descifreze puricii anxioşi pe-o foaie puţin îngălbenită. Afară, soare cât cuprinde! Parcă nu-i chiar aşa de enervantă atmosfera asta de sărbătoare ce încearcă să se impună în preajmă.

Pe drum, am contaminat nişte omuleţi, nu cu viruşi nocivi, ci cu zâmbete şi clementine. Soarele era deja acolo, la locul lui, completând ecuaţia. Reacţii în lanţ, dar bune şi vesele.

Spor şi voie bună! săptămâna de-abia a început

Teoretic, cică m-am întors din concediu. Practic, ăla n-a fost concediu! m-am întors obosită şi cu simptome de răceală. Nu mă mai joc, vreau puţin răgaz…

Şi colac peste pupăză, coborând scările spre Piaţa Unirii, m-au lovit exact în moalele capului ornamentele de Crăciun care atârnă în cruce deasupra porumbeilor. Fuck, no!! Când a trecut şi anu’ ăsta?!? Şi eu de ce iar nu m-am ales cu mare lucru de contabilizat? Nu se poate, este absolut inuman ca după o săptămână de muncă intensă în aşa-zisul concediu, să mă întorc în minunata urbe şi să găsesc atmosferă de sărbătoare. E abia început de noiembrie!!! vă rog, lăsaţi-mă să mai trăiesc puţin în linişte, înainte să vină sfârşitul anului!

Şi gripa asta masculină, ăăă, mă scuzaţi, porcină adică, ştiaţi că atacă la mansardă? Da, e foarte adevărat! atacă logica şi gândirea! Păi cum altfel vă explicaţi comportamentul de blondă al unui domn care în momentul în care a intrat în prăvălie şi-a scos masca de protecţie? Hmm, teoretic ar trebui purtate în spaţiile închise şi aglomerate, nu? Dar poate îşi uitase  fularul acasă şi se proteja de frig, cine ştie? Ar trebui să fiu şi eu mai tolerantă, ce doamne iartă-mă, că se apropie sărbătorile şi trebuie să fim mai buni, nu? Să dăruim mai mult, să fim mai iubitori şi mai grijulii, nu?

NU!!

Dap, aţi ghicit, m-am uitat la televizor! Adică mi-am expus creieraşul meu blond la o mulţime de factori nocivi şi absolut inutili. Dar, să nu fiu ingrată şi să dau Cezarului ce-i al Cezarului, iar televiziunilor să le recunosc meritele de informare. Aşadar, fire altruistă, după cum deja mă cunoaşteţi, voi împărtăşi noile mele cunoştinţe (îmi cer scuze celor care deja deţineau informaţiile, dar aşa mă entuziasmez eu rapid în faţa noutăţilor). De la TV citire…aaa… citare…aaa…intoxicare….aaa… adică aţi înţeşes voi ce vroiam să spun!

În primul rând, de la o emisiune cu foarte mulţi psihOlogi (iertare cumătru’ ), am aflat că infidelitatea apare de fapt doar la oamenii cu IQ peste medie, deoarece aceştia sunt şi foarte curioşi, ceea ce îi îndeamnă să nu fie capabili să se oprească la un singur partener. Aşadar, vă rog, dragii mei, dacă aţi fost înşelaţi, nu vă întristaţi, nu vă enervaţi, priviţi partea bună a lucrurilor: aţi avut norocul să vă intersectaţi destinul cu un posibil geniu! Iar geniile, cică au mult mai mulţi parteneri (sau partenere, mă rog, să nu existe interpretări de subiectivitate) sexuali decât oamenii normali (ştiu că mi-au fost recomandaţi oamenii normali, dar pe bune că n-am mai văzut de secole aşa ceva). Cu siguranţă tot de la curiozitate porniseră cercetările, că altfel nu-mi explic. Adică geniile parcă aveau alte preocupări, nu? Cred că aflam mult mai multe dintr-un stand up Deko Caffe (mai ţineţi minte faza cu circumvoluţiunile sexy NOT, cu sexul la prima întâlnire şi altele de gen… iale).

Mai departe, tot televizorul mi-a deschis ochii şi în legătură cu arhi-periculoasa gripă porcină. Am văzut în direct declaraţii ale oficialilor, mi s-a făcut inima cât un purice simţind răsuflarea sacadată a tatei, care îmi tot cerea ceaiuri fierbinţi şi strănuta în batistă, am teoretizat şi pus bazele unei asociaţii ati-discriminarea scroafelor (cumătru’ a venit cu ideea: gripa porcină, aşadar scroafele sunt excluse, aşadar sunt discriminate, iar noi, nişte buni cetăţeni, trebuie să luăm atitudine), am aflat că în Iaşi s-au închis şcoli, dar am încercat să nu mă panichez . Pentru căă…..

Guvernul a venit galopând şi a descălecat în existenţa mea de făcătoare de ceai şi aducătoare de batiste. Astăzi am urmărit atât în direct, cât şi în reluare, cum s-au adunat ei vreo patru sute şi ceva de parlamentari şi senatori într-o cameră cu multe birouri şi cu wireless (majoritatea jucau solitaire în reţea), să facă puţină mişcare (cine este pentru? cine împotrivă? cine se abţine? aloooo, domnu’, aţi anchilozat? mâna jos!) şi să se joace cu nişte bile albe în urne negre şi bile negre în urne albe, sau ceva de genul ăsta. Era pentru prima dată când vedeam jocul şi nu ştiam regulile, evident! Dar am înţeles rezultatul: guvernul propus a fost respins. NEEEEXT!

Cât despre crime, este inutil să mai consum caracterele… În fiecare zi, nu doar la ora cinci, pe toate canalele! Nu, nu aveam nevoie să mă conving că nu vreau să mă uit la televizor, dar la mama acasă este ca un membru al familiei (este, nu este cine să-l urmărească, mereu stă pornit; oricum nu-l bagă nimeni în seamă, mai mult zgomot de fond). Bine, de fapt, hai să recunosc: îmi doresc din tot sufletul televizor, dar n-am bani să-mi cumpăr şi nici nu-mi permit să plătesc abonament la cablu tv. I se face cuiva milă de mine să-mi doneze nişte bani pentru TV ? (poate aşa reuşesc şi eu să-mi iau bicicletă ).

Unii chiar interesanţi!

De multă vreme mi-am propus să-mi fac o pagină separată pentru interogările google cu care ajung unii omuleţi la mine pe blog, dar văd că tot nu reuşesc să-mi fac timp. Ideea este că multe căutări sunt chiar întrebări, de gen: ce visezi dacă te măriţi? sau de ce visezi că te măriţi? Alţii se mai întreabă dacă bărbaţii fecioară mint, cum se recuceresc bărbaţii balanţă, de ce fuge bărbatul gemeni etc. Daţi-mi voie să presupun că acestea sunt cititoarele, deşi nu sunt 100% sigură. Tot în topul căutărilor sunt şi jocurile pentru adulţi, sexul în grup, fanteziile, criza bărbatului la 40 de ani , deşi cu siguranţă mulţi părăsesc dezamăgiţi colţul meu de lume lipsit de pornăciuni.

Ce m-a pornit în scrierea acestor rânduri este o căutare incompletă: “god gave me a penis and a brain, but onl”. But only what? Eu mizez pe one life. Dar, pentru mai multă precizie, caut pe google şi găsesc varianta completă:

“God gave me a penis and a brain, but only enough blood to run one at a time.”

Need I say more? N-am gândit ca un bărbat, ruşine să-mi fie! Deşi de obicei îmi iese cu brio =)) =))

PS: pentru omuleţul curios care vroia să afle blogul Yohnutei doar cu o căutare de google, nu pot decât să am un mesaj de încurajare: caută liniştit, că n-ai cum să-l găseşti aşa .

Later edit: Îmi tot vin vizite pe blog de pe un anumit blog , dar nu-l pot accesa decât cu invitaţie. Are careva habar a cui este, de ce şi mai ales cum am ajuns eu acolo? Dau o bere pentru orice informaţie folositoare (că tot mi-au rămas vreo trei peturi intacte de bere ).

Later that later edit: Am fost contactată direct de persoana care deţine blogul respectiv, aşa că am fost lămurită. Evident că tot persoanei îi voi da berea, probabil într-o seară în Magnet, căci se pare că acesta este punctul care ne-a adus în contact.

Am vrut să scriu.

Se simte cenzura în aerul inspirat.

Debitările sunt aproape inexistente.

N-am mai pictat nimic exact de atunci.

M-am apucat de Dr. House metodic: de la sezonul 1, episodul 1.

Citeam Femeia care aştepta (Makine) şi m-am gândit că dacă tot e obişnuită cu aşteptarea, mă pot apuca între timp şi de Fiecare femeie este un roman (Alexandre Jardin), că prea e nouă şi mi-a plăcut la o primă răsfoire.

Mă frustrează răspunsul la veşnica întrebare “Şi, ce mai e nou?“: NU E NIMIC NOU! nu mai puneţi întrebări stupide! credeţi că dacă ar fi ceva nou nu s-ar lăuda lumea? iar dacă NIMIC nu e nou şi palpitant, credeţi că-i pică bine cuiva să-şi amintească asta periodic?

Da, poate că-i face bine: poate face ceva nou: poate sparge o cană măcar.

Tocmai mi-am surprins cenzura spionându-mă din spatele emisferei stângi. Păcat, acum când scoteau nasul în lume toate frustrările mele, se pare că-i musai să fie refulate din nou. Trist… Foarte trist…

Am vrut să scriu şi… am scris.

Later edit: cât de curând prevăd o revizionare Ostrovul. Prea încep să uit de anumite lucruri.