Postat de: the friend | 22/02/2011

Şi parcă primăvara întârzie

De multe zile tot deschid fereastra să scriu aici şi o închid fără să fac totuşi ce mi-am dorit. Şi ar fi atât de multe de scris, ar fi atât de multe chestii care-mi străbat mintea…

Odată cu apariţia dragului meu Freud în viaţa mea, am înţeles cât de mult înseamnă să te deschizi în faţa cuiva, cât de mult te ajută să-ţi auzi gândurile verbalizate şi să-ţi dai seama astfel cât de stupide sunt, uneori, marile griji ce te frământă. Dar parcă toate întâmplările tind să-i dea dreptate şi asta mă face să mă simt mai norocoasă pe zi ce trece. Se ştie, nimeni nu apare întâmplător în viaţa noastră.

 Au apărut mulţi oameni în viaţa mea de-a lungul timpului şi de la fiecare am avut câte ceva de învăţat. Dar nu am făcut-o de fiecare dată. Uneori, coincidenţele nu sunt doar coincidenţe, iar asta mă speriase: prea semănau toate. Şi poate că tocmai de aceea semănau, pentru că trebuia să aleg din nou şi am ales să nu mai fac aceleaşi greşeli. Coincidenţele au început să dispară. Lucrurile par a fi aşa cum ar fi fost normal să fie: noi. Şi fiecare zi e o nouă zi, pe care nu ştiu cum am s-o închei, dar ştiu că am să mă îndrept spre casă şi am să zâmbesc, iar a doua zi am să zâmbesc de dimineaţă, somnoroasă, dar fericită că totul este acolo din nou şi că este bine.

Nu vreau planuri şi nu văd capătul. Privesc înainte şi mă simt bine. Parcă încep să nu mai atârne după mine toate lanţurile ruginite ce mă ţineau în loc. Parcă încep să înţeleg. Parcă, îmi vine să zâmbesc mai des (ceea ce este grav! oricum zâmbeam mult).

Gata, am scris! Mă pornesc spre casă, cu drag.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.