Folk şi voie bună
Scris de the friend pe 17/10/2009
După cum ştiţi, săptămâna asta la noi la prăvălie am fost ocupate cu Târgul (CaMuFi – sala paşilor pierduţi) şi încă mai suntem până duminică pe la 16.00 când se închide, aşa că iar dispărurăm de pe hartă
. Dar măcar avem un motiv
.
Şi pentru că este foarte târziu în noapte iar în continuare ne aşteaptă multă muncă, profit să fac anunţul oficial: în seara asta, pe la 20.30, în Magnet, ne adunăm să ne relaxăm cu nişte muzică bună şi oameni frumoşi. Avem invitaţi de prin toată ţara (colegii de târg) şi cu siguranţă va ieşi ceva frumos. Eu personal voi ajunge puţin mai târziu (da’ numa’ puţin
), deoarece trebuie să merg să-mi felicit o prietenă pe care o sărbă(u)torim astăzi cu mare drag (să ne trăieşti Cristinuţo
), dar mă voi alătura adunării la scurt timp.
Acum îmi încântă simţurile muzicale William Fitzsimmons, descoperire nouă datorită cuiva căruia o să-i mulţumesc la un moment dat cu nişte clătite, că am promis şi nu-i frumos să nu mă ţin de promisiune
. Aşadar, dragii mei dragi, ne vedem acuşica la un pahar de vorbă şi câteva chitări
.
Acest articol a fost publicat pe 17/10/2009 la 00:29 şi e postată la carti, happy day, pravalie, prieteni. Etichetat: bar Magnet Pacurari, CaMuFi, chitara, Iasi, William Fitzsimmons. Poţi urmări răspunsurile acestei însemnări prin RSS 2.0 feed. Puteti lasă un răspuns, sau trackback from your own site.













l'enfant spus
Haide, ba!!! Si eu vreau!!!!!!!!!
(
the friend spus
Păi hai! te aşteptăm
somnulescu spus
draga mea, mie nu mi-ai promis niciodata clatite, iar de william ti-am zis de 100 de ani, pacat ca nu ti-a ramas in minte atunci
)
si e intalnire exclusivista?
bog spus
Let there be alcohol and folk music..
lucian spus
felicitari! ai primit un premiu. vezi pe http://www.noi-si-romanii.blogspot.com
the friend spus
Gata, am terminat cu târgul, ne întoarcem în prăvălie
.
Cu Magnetul mi-au tras ţeapă invitaţii mei, dar să zicem că-i iertăm, erau obosiţi
. Şi totuşi, ne-am distrat şi s-a cântat frumos. Am avut melodii în primă audiţie, foarte reuşite! Când vor fi şi înregistrate, le agăţăm şi pe blog, pentru cei ce nu ne onorează cu prezenţa la faţa locului.
Şi cam atât… urmează puţină odihnă
.
Over.
lucian spus
draga mea… premiul l-ai primit pentru felul in care arata blogul si pentru modul de a scrie…. asa am considerat eu… ca il meriti. probleme?
Andrei spus
Buna, the friend! Sunt unul dintre Andrei. Tizul. Vreau sa te intreb cum se aude din sala ce facem noi la microfon? Eu nu imi dau seama. Din spatele boxei de amplificare, ghitarile au broom, au prea mult bas, iar vocea e ceva…pe acolo. Cum se aude din sala?
the friend spus
@Andrei: “Tizul”? tizul cui? a lui Andrei?
Pai, daca venim in continuare sa va ascultam, scriem despre voi si ne invitam prietenii sa ni se alature, atunci inseamna ca e ceva, nu? Singurul defect este ca nu se canta de mai multe ori “Bucovina” si “Andrii Popa”
. Si ca Sebastian (british accent pls) nu canta si de la Fitzsimmons. Dar putem tolera aceste abateri
bog spus
Sincer, singura problema e ca asteptam o saptamana intreaga sa va auzim. In rest, numai de bine! E o placere sa fii acolo sambata seara..
(vezi sfarsitul articolului )
Monic, tre sa te invat sa pui un link ca lumea
the friend spus
Nu, nu, aia cu Bucovina musai trebe reparata
.
Si da, am sa iau lectii de la cei care stiu si cunosc meserie, ca deh, asa blonda cum sunt, iaca nu ma pricep
.
Andrei spus
Sarut’mana, The Friend. Eu intrebam tehnic, daca se aude si cum se aude
Saptamana asta cantam vineri, adica azi. La 19:30. Sper ca stiti deja. daca nu, te rog da sfoara in tara…Multumesc frumos pentru aprecieri! Ne vedem cand ne auzim….;)
the friend spus
Măi Andrei, dacă sunt The Friend, înseamnă că suntem între prieteni şi nu ne oficializăm aşa tare
. Dar oricum, merci frumos că ne-ai anunţat