Candva, m-am oprit pe o banca si am scris. In carnetelul meu rosu, primit la un targ de job-uri. Ma mai oprisem candva, inainte de acest candva, pe o alta banca. Fusese diferit…
Nu poti citi o carte vazandu-i doar copertile, sau citind mica descriere de pe coperta a patra. Ii cercetezi cu grija prima coperta, privesti hipnotizat imaginea, ii plasmuiesti povestea, te cuprinde curiozitatea… Iti treci usor un deget peste coperta lucioasa, apoi inca unul, si inca unul, pana cand senzatia te captiveaza cu totul si mana intreaga isi plimba terminatiile nervoase peste ceea ce adaposteste povestea. O cuprinzi in palme, iti inunzi sinusurile cu mirosul intepator de carte noua, iti treci degetele printre foile moi, o deschizi la intamplare, citesti fragmente, ramai captiv literelor insiruite in combinatii ciudate, o simti cu toata fiinta ta si ti-o doresti pe noptiera. Nu, nu in biblioteca, ci acolo, langa tine in fiecare seara, sa citesti putin cate putin, sa savurezi fiecare cuvant, sa revii asupra multor pasaje de care nu te poti desprinde, sa o atingi in treacat ori de cate ori iti rasare in cale, sa te gandesti mereu la ea si sa te grabesti seara spre casa pentru a te bucura inca putin de insiruirea ciudata ce te tine captiv. Si in fiecare seara sa adormi cu ea in brate, absolut fascinat de cate minunatii se pot inghesui intre doua coperti seducator de ciudate, complet uluit de cat de multa placere iti face s-o regasesti, paragraf cu paragraf, mereu altfel.
