Back to work! nu mă mai joc…

Teoretic, cică m-am întors din concediu. Practic, ăla n-a fost concediu! m-am întors obosită şi cu simptome de răceală. Nu mă mai joc, vreau puţin răgaz…

Şi colac peste pupăză, coborând scările spre Piaţa Unirii, m-au lovit exact în moalele capului ornamentele de Crăciun care atârnă în cruce deasupra porumbeilor. Fuck, no!! Când a trecut şi anu’ ăsta?!? Şi eu de ce iar nu m-am ales cu mare lucru de contabilizat? Nu se poate, este absolut inuman ca după o săptămână de muncă intensă în aşa-zisul concediu, să mă întorc în minunata urbe şi să găsesc atmosferă de sărbătoare. E abia început de noiembrie!!! vă rog, lăsaţi-mă să mai trăiesc puţin în linişte, înainte să vină sfârşitul anului!

Şi gripa asta masculină, ăăă, mă scuzaţi, porcină adică, ştiaţi că atacă la mansardă? Da, e foarte adevărat! atacă logica şi gândirea! Păi cum altfel vă explicaţi comportamentul de blondă al unui domn care în momentul în care a intrat în prăvălie şi-a scos masca de protecţie? Hmm, teoretic ar trebui purtate în spaţiile închise şi aglomerate, nu? Dar poate îşi uitase  fularul acasă şi se proteja de frig, cine ştie? Ar trebui să fiu şi eu mai tolerantă, ce doamne iartă-mă, că se apropie sărbătorile şi trebuie să fim mai buni, nu? Să dăruim mai mult, să fim mai iubitori şi mai grijulii, nu?

NU!!

Guvern, gripă şi crime

Dap, aţi ghicit, m-am uitat la televizor! Adică mi-am expus creieraşul meu blond la o mulţime de factori nocivi şi absolut inutili. Dar, să nu fiu ingrată şi să dau Cezarului ce-i al Cezarului, iar televiziunilor să le recunosc meritele de informare. Aşadar, fire altruistă, după cum deja mă cunoaşteţi, voi împărtăşi noile mele cunoştinţe (îmi cer scuze celor care deja deţineau informaţiile, dar aşa mă entuziasmez eu rapid în faţa noutăţilor). De la TV citire…aaa… citare…aaa…intoxicare….aaa… adică aţi înţeşes voi ce vroiam să spun!

În primul rând, de la o emisiune cu foarte mulţi psihOlogi (iertare cumătru’ ), am aflat că infidelitatea apare de fapt doar la oamenii cu IQ peste medie, deoarece aceştia sunt şi foarte curioşi, ceea ce îi îndeamnă să nu fie capabili să se oprească la un singur partener. Aşadar, vă rog, dragii mei, dacă aţi fost înşelaţi, nu vă întristaţi, nu vă enervaţi, priviţi partea bună a lucrurilor: aţi avut norocul să vă intersectaţi destinul cu un posibil geniu! Iar geniile, cică au mult mai mulţi parteneri (sau partenere, mă rog, să nu existe interpretări de subiectivitate) sexuali decât oamenii normali (ştiu că mi-au fost recomandaţi oamenii normali, dar pe bune că n-am mai văzut de secole aşa ceva). Cu siguranţă tot de la curiozitate porniseră cercetările, că altfel nu-mi explic. Adică geniile parcă aveau alte preocupări, nu? Cred că aflam mult mai multe dintr-un stand up Deko Caffe (mai ţineţi minte faza cu circumvoluţiunile sexy NOT, cu sexul la prima întâlnire şi altele de gen… iale).

Mai departe, tot televizorul mi-a deschis ochii şi în legătură cu arhi-periculoasa gripă porcină. Am văzut în direct declaraţii ale oficialilor, mi s-a făcut inima cât un purice simţind răsuflarea sacadată a tatei, care îmi tot cerea ceaiuri fierbinţi şi strănuta în batistă, am teoretizat şi pus bazele unei asociaţii ati-discriminarea scroafelor (cumătru’ a venit cu ideea: gripa porcină, aşadar scroafele sunt excluse, aşadar sunt discriminate, iar noi, nişte buni cetăţeni, trebuie să luăm atitudine), am aflat că în Iaşi s-au închis şcoli, dar am încercat să nu mă panichez . Pentru căă…..

Guvernul a venit galopând şi a descălecat în existenţa mea de făcătoare de ceai şi aducătoare de batiste. Astăzi am urmărit atât în direct, cât şi în reluare, cum s-au adunat ei vreo patru sute şi ceva de parlamentari şi senatori într-o cameră cu multe birouri şi cu wireless (majoritatea jucau solitaire în reţea), să facă puţină mişcare (cine este pentru? cine împotrivă? cine se abţine? aloooo, domnu’, aţi anchilozat? mâna jos!) şi să se joace cu nişte bile albe în urne negre şi bile negre în urne albe, sau ceva de genul ăsta. Era pentru prima dată când vedeam jocul şi nu ştiam regulile, evident! Dar am înţeles rezultatul: guvernul propus a fost respins. NEEEEXT!

Cât despre crime, este inutil să mai consum caracterele… În fiecare zi, nu doar la ora cinci, pe toate canalele! Nu, nu aveam nevoie să mă conving că nu vreau să mă uit la televizor, dar la mama acasă este ca un membru al familiei (este, nu este cine să-l urmărească, mereu stă pornit; oricum nu-l bagă nimeni în seamă, mai mult zgomot de fond). Bine, de fapt, hai să recunosc: îmi doresc din tot sufletul televizor, dar n-am bani să-mi cumpăr şi nici nu-mi permit să plătesc abonament la cablu tv. I se face cuiva milă de mine să-mi doneze nişte bani pentru TV ? (poate aşa reuşesc şi eu să-mi iau bicicletă ).

Cititori interesaţi şi întrebări fără răspuns

Unii chiar interesanţi!

De multă vreme mi-am propus să-mi fac o pagină separată pentru interogările google cu care ajung unii omuleţi la mine pe blog, dar văd că tot nu reuşesc să-mi fac timp. Ideea este că multe căutări sunt chiar întrebări, de gen: ce visezi dacă te măriţi? sau de ce visezi că te măriţi? Alţii se mai întreabă dacă bărbaţii fecioară mint, cum se recuceresc bărbaţii balanţă, de ce fuge bărbatul gemeni etc. Daţi-mi voie să presupun că acestea sunt cititoarele, deşi nu sunt 100% sigură. Tot în topul căutărilor sunt şi jocurile pentru adulţi, sexul în grup, fanteziile, criza bărbatului la 40 de ani , deşi cu siguranţă mulţi părăsesc dezamăgiţi colţul meu de lume lipsit de pornăciuni.

Ce m-a pornit în scrierea acestor rânduri este o căutare incompletă: “god gave me a penis and a brain, but onl”. But only what? Eu mizez pe one life. Dar, pentru mai multă precizie, caut pe google şi găsesc varianta completă:

“God gave me a penis and a brain, but only enough blood to run one at a time.”

Need I say more? N-am gândit ca un bărbat, ruşine să-mi fie! Deşi de obicei îmi iese cu brio =)) =))

PS: pentru omuleţul curios care vroia să afle blogul Yohnutei doar cu o căutare de google, nu pot decât să am un mesaj de încurajare: caută liniştit, că n-ai cum să-l găseşti aşa .

Later edit: Îmi tot vin vizite pe blog de pe un anumit blog , dar nu-l pot accesa decât cu invitaţie. Are careva habar a cui este, de ce şi mai ales cum am ajuns eu acolo? Dau o bere pentru orice informaţie folositoare (că tot mi-au rămas vreo trei peturi intacte de bere ).

Later that later edit: Am fost contactată direct de persoana care deţine blogul respectiv, aşa că am fost lămurită. Evident că tot persoanei îi voi da berea, probabil într-o seară în Magnet, căci se pare că acesta este punctul care ne-a adus în contact.

Deci da…

Am vrut să scriu.

Se simte cenzura în aerul inspirat.

Debitările sunt aproape inexistente.

N-am mai pictat nimic exact de atunci.

M-am apucat de Dr. House metodic: de la sezonul 1, episodul 1.

Citeam Femeia care aştepta (Makine) şi m-am gândit că dacă tot e obişnuită cu aşteptarea, mă pot apuca între timp şi de Fiecare femeie este un roman (Alexandre Jardin), că prea e nouă şi mi-a plăcut la o primă răsfoire.

Mă frustrează răspunsul la veşnica întrebare “Şi, ce mai e nou?“: NU E NIMIC NOU! nu mai puneţi întrebări stupide! credeţi că dacă ar fi ceva nou nu s-ar lăuda lumea? iar dacă NIMIC nu e nou şi palpitant, credeţi că-i pică bine cuiva să-şi amintească asta periodic?

Da, poate că-i face bine: poate face ceva nou: poate sparge o cană măcar.

Tocmai mi-am surprins cenzura spionându-mă din spatele emisferei stângi. Păcat, acum când scoteau nasul în lume toate frustrările mele, se pare că-i musai să fie refulate din nou. Trist… Foarte trist…

Am vrut să scriu şi… am scris.

Later edit: cât de curând prevăd o revizionare Ostrovul. Prea încep să uit de anumite lucruri.

Prietenii sunt cei mai mari… nemernici

Cam asta a fost concluzia lui Sebi dupa ce ne-a oferit un adevarat show aseara in Magnet .

A reusit sa ne bage miscarea in sange si sa ne faca sa bataim pe scaune, asa ca la auzirea aplauzelor si uralelor, dupa ce atat el, cat si Andrei scosesera niste improvizatii de zile mari si probabil ca degetele lor sufereau in tacere, s-a uitat la noi si mai-mai ca-i venea sa ne spuna ceva de dulce… Dar s-a abtinut . Am ramas doar niste nemernici, dar imi place sa cred ca intr-un sens foarte bun .

Ma abtin sa mai povestesc si despre personajul cu pink shoes, ca oricum n-are diacritice postul asta si cred ca mai multe defecte in el nici n-as suporta! De ce nu are diacritice? Pentru ca scriu de la calculatorul vecinului, pentru ca eu nu am net, pentru ca mi l-au taiat, pentru ca nu l-am platit . Si cam atat.

Dar chiar ne-am distrat pe cinste aseara si pentru asta ii multumim personajului cu pink shoes, care l-a bagat in priza pe Sebi (bine, si lamaia aia a fost de efect ).

Vreau…

Vreau să nu mai răcesc niciodată, vreau să pictez copaci uscaţi în culori tari, vreau să plouă dar să nu fie frig, să fie frig dar să fiu camuflată şi protejată de-un braţ călduros, vreau să pot opri timpul de fiecare dată cand mă apuc de citit şi să-l las din nou să curgă doar când vreau să mă opresc din citit, vreau să-mi decorez pereţii cu rafturi pentru cărţi şi crochiuri, vreau să nu-mi mai ţin cărţile înghesuite, vreau să-mi cumpăr multe cărţi, vreau să nu mai roşesc, vreau să am timp şi pentru cine să gătesc, vreau să văd filme nesiropoase, vreau să călătoresc, vreau să-mi cumpăr bicicletă, vreau să pictez frunze albe, vreau să mănânc nişte castane, vreau să-mi vizitez scorpiuţa şi bestiuţa, vreau să merg la ski, vreau ca oamenii cu suflet frumos şi cald să nu trebuiască mereu să dispară sau să sufere, vreau să fac mai multe cadouri, vreau să merg la munte, vreau să-mi văd valea copilăriei, vreau să îmi revin financiar, nu vreau să mă las de librărit şi mai ales nu vreau să fiu simpatică.

Din tot ce vreau, vreau doar atât: ca vrutul vrut să fie-avut… Ştiu, cer prea mult

Folk şi voie bună

După cum ştiţi, săptămâna asta la noi la prăvălie am fost ocupate cu Târgul (CaMuFi – sala paşilor pierduţi) şi încă mai suntem până duminică pe la 16.00 când se închide, aşa că iar dispărurăm de pe hartă . Dar măcar avem un motiv .

Şi pentru că este foarte târziu în noapte iar în continuare ne aşteaptă multă muncă, profit să fac anunţul oficial: în seara asta, pe la 20.30, în Magnet, ne adunăm să ne relaxăm cu nişte muzică bună şi oameni frumoşi. Avem invitaţi de prin toată ţara (colegii de târg) şi cu siguranţă va ieşi ceva frumos. Eu personal voi ajunge puţin mai târziu (da’ numa’ puţin ), deoarece trebuie să merg să-mi felicit o prietenă pe care o sărbă(u)torim astăzi cu mare drag  (să ne trăieşti Cristinuţo ), dar mă voi alătura adunării la scurt timp.

Acum îmi încântă simţurile muzicale William Fitzsimmons, descoperire nouă datorită cuiva căruia o să-i mulţumesc la un moment dat cu nişte clătite, că am promis şi nu-i frumos să nu mă ţin de promisiune . Aşadar, dragii mei dragi, ne vedem acuşica la un pahar de vorbă şi câteva chitări .

Castane?

Dragi cititori ieşeni,

După cum ştiţi şi simţiţi probabil fiecare în parte, orăşelul nostru este în plină sărbătoare. Odată cu diferite moaşte şi pelerini, au apărut şi diversele tarabe cu chestii. Acuma, întrebarea mea este următoarea: a văzut cineva castane? Nu ştiu, mi-e frică să mă aventurez în marea aceea de mirosuri şi oameni care parcă până acum n-au mai ieşit din casă, aşa că vă rog, dacă aţi trecut cumva, din greşeală şi aţi văzut castane, fie-vă milă de poftele mele şi daţi-mi de veste.

Vă mulţumesc pentru timpul şi atenţia acordată şi promit să ofer la schimb ceva tentant (depinde de cine oferă informaţia: o bere, o carte, o clătită, o cafea etc.) pentru orice informaţie ce mă va duce la îndeplinirea acestui vis al meu de toamnă.

Cu drag,

eu.

Tudor Gheorghe pentru Grigore Vieru

Vă mulţumesc pentru onoarea de a fi contemporan cu dumneavoastră. Cam asta i-aş spune lui Tudor Gheorghe dacă ar fi să-i adresez câteva cuvinte. Atât, cred că ar fi suficient, pentru că oricum cuvintele în exces diluează comunicarea.

Mulţumită unui amic, astăzi am ajuns pe la Festivalul international de poezie “Grigore Vieru”, ediţia I. Am mers neştiind mare lucru despre program, dar ştiam esenţialul: cânta Tudor Gheorghe. Într-un costum negru, cu papion, cu un picior pe scaun şi chitara sprijinită pe genunchi, a făcut ce ştie el mai bine, cum nu se poate mai bine. Acorduri simple, versuri grăitoare, toate ale regretatului Grigore Vieru, înfiorate la viaţă de vocea maestrului. Omul ăsta nici măcar nu are nevoie de microfon, ştie să facă să vibreze în tine şi cel mai uitat şi întunecat colţ de suflet, te ţine în tensiune tot spectacolul şi parcă nu te mai poţi opri din aplaudat. Foarte bun prieten cu poetul, la un moment dat a fost copleşit de emoţii şi vocea a început să-i tremure, ochii jucându-i în lacrimi.

Au mai vorbit despre Grigore Vieru şi alţi apropiaţi ai săi, printre care şi Adrian Păunescu, la rândul său împovărat de amintiri şi copleşit de emoţii. A recitat plin de vervă o poezie, răsuna toată sala de vocea-i tunătoare, iar după ultimul vers, s-a aşezat pe un scaun ce era pe scenă şi a început să plângă. Fără pic de falsitate, fără pedanterie: purta haina de poet şi prieten a unui om extraordinar care a trecut în nefiinţă.

Am plecat acasă parcă păşind pe altă lume, am fost plăcut impresionată că era plin de puştime în sală, m-am sufocat de la mulţimea de oameni năpădită pe străzi ca şi cum ar veni sfârşitul lumii (ca în fiecare an la sărbă(u)torile oraşului) şi m-am bucurat că până la urmă am ieşit din casă, deşi eram gata-gata să renunţ la idee.  Asta da duminică frumoasă!

Ţăranu’ la herstilist

Ţăranul fiind eu, iar herstilistul frizeriţa mea.

Da, gândindu-mă că mâine mă duc la prohodul unor tineri (sau mă rog, nuntă cum îi mai zice printre ăia cul) şi uitându-mă în oglindă, am zis că ar fi cazul să mă tund şi eu (că deh, până şi poetul pornache şi-a luat vârfurile). Zis şi făcut: am sunat eu conştiincioasă cu câteva zile înainte, că ştiu cât de ocupată e tanti şi parcă nu m-aş lăsa totuşi pe mâna oricui (conservatoare şi comodă, cum mă ştiţi), mi-am făcut programare, am chiulit puţin de la prăvălie şi iată-mă ajunsă la my beauty spot.

Ca la orice chestie românească, programările erau puţin devansate, aşa că mai aveam de aşteptat. Dar nu face nimic, aveam şi o carte cu mine, iar cum eu nu sunt chiar punctualitatea întruchipată, m-am aşezat frumos şi am început să citesc aşteptând cuminte să-mi vină rândul. Care după câteva zeci de pagini chiar mi-a venit (and I’m a slow reader, you know…). Se uită ea la mine, mă analizeză rapid şi-mi spune că e nevoie de-un spălat, să poată să lucreze bine. De fapt, între timp mai venise o doamnă care avea programat un permanent, aşa că m-am ales şi cu un balsam nuş de care şi cu o mască-tratament, cu care a trebuit să stau vre-un sfert de oră în cap (să-şi facă efectul, nu că ar fi trebuit lucrată şi cucoana care aştepta… nuuu, nici nu m-aş fi gândit altfel). Între timp, am mai citit ceva, dar eram bine dispusă, aşa că nu m-am supărat. Pentru ca într-un final să ajung şi eu pe tronul care avea să-mi schimbe…ăăă… lucul.

'60s hair style

Se uită madam herstilista la pleata mea buclată, îşi trece hulpavă mâinile prin el şi mă întreabă: la fel, sau schimbăm puţin? Eu, care nu vroiam decât să mai scap de nişte vârfuri arse (intenţii pur sănătoase, ca şi cum ai mânca să nu mori de foame), i-am spus că la fel ar fi perfect. Dar ea, creativă şi foarte bine intenţionată (Batman, Batman…), mă anunţă că ar fi bine să mai schimbăm ceva. Că nu se mai poartă acel fel de tunsoare de mult şi că mi-ar recomanda un bob lung. Îmi venea să-i spun că am mâncare acasă, dar am zis măcar să-mi iau o privire inteligentă  şi să tac (ca şi cum aş fi înţeles), să nu-mi trădez neuronul blond. A început să-mi explice într-un limbaj foarte tehnic şi foarte străin mie, cu un debit fenomenal, iar la final a adăugat: ai încredere în mine, am învăţat de la cei mai buni!

Nu prea mă trăgea pe mine inima să mă las convinsă de acest argument, dar femeia se apucase de treabă deja şi mi-am zis că ar fi cazul să renunţ la scepticismul meu enervant şi s-o las totuşi să-şi facă treaba. Aşadar, m-am trezit cu un bob lung absolut fenomenal: mai scurt la spate, mai lung în faţă, cu vârfurile întoarse á la anii ‘60, umflat á la Peggy Bundy, ce să mai: o minune de piţi cu tunsoare la modă!

long flicked bob - adică bob lung şi răsucit (mie-mi sună a indigestie)

Mă buşea râsul, îmi venea să-i spun că aşa nu m-am imaginat nici în cele mai caraghioase vise şi că nici nu m-aş fi gândit că voi arăta atât de … modernă vreodată. Dar faptul era consumat, pleata mea buclată zăcea pe jos în şuviţe de mai bine de 10 cm. , ce mi se agăţau acum disperate de talpa adidaşilor crăpaţi şi obosiţi.

Nu mai e nevoie să precizez că a fi la modă nu-i tocmai ieftin şi că tratamentul acela mi-a lichefiat pormoneul. Am iesit, m-am îndepărtat puţin de locul faptei şi am început să râd într-un mare stil! E uimitoare capacitatea de auto-ironie, dar era tot ce-mi mai rămăsese de făcut. Şi dacă până acum eram luată de făţucă inocentă şi neuron blond, de-acum încolo voi fi încadrată şi la categoria piţi. Dar una nereuşită, căci nu mă pot adapta chiar în întregime.

Aşadar, vă rog, fiţi îngăduitori cu umila-mi persoană: a fost şi ţăranu’ la herstilist, ce să-i faci…